Milupa
 
Perioada sarcinii
In constructie
Bebelusul meu
0-3 luni  |  4-6 luni  |  7-9 luni  |  10-12 luni
Juniorul meu
12-36 luni
Nutriţie echilibrată / Recomandarea medicului / Testimoniale

Testimoniale

"Societatea Română de Pediatrie contraindică introducerea laptelui de vacă în alimentaţia copiilor sub vârsta de 1 an, deoarece poate duce la apariţia unor deficienţe nutriţionale, conform studiilor internaţionale în domeniu. Nutriţia copiilor în primii 3 ani de viaţă predefineşte dezvoltarea sănătoasă a acestora pe parcursul vieţii. în România, 59,3% dintre copii cu vârsta de 1 an manifestă anemie legată de deficienţa de fier, conform celui mai recent studiu naţional independent. Această cifră este în relaţie directă cu introducerea timpurie a laptelui de vacă în alimentaţia copiilor sub vârsta de 1 an. Riscurile suplimentare ce pot apărea din aceeaşi cauză includ: supraîncarcarea osmotică renală şi creşterea pierderilor de apă, acidoza metabolică, hiperamoniemie prin aport excesiv de proteine şi hiperazotemie.

De aceea este recomandat ca laptele de vacă să fie introdus în alimentaţie numai după vârsta de 3 ani." a declarat Prof. Dr. Marin Burlea – Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie.

"Studiul publicat de Institutul nostru în anul 2005 atrage atenţia în special asupra anemiei prezente la 59.3% dintre copiii cu vârsta de 1 an, procent care este în creştere faţă de perioada 1991-2003, când anemia apărea la 50% dintre sugarii cu vârsta între 6 luni şi 1 an. Prevalenţa mare a anemiei sub vârsta de 1 an denotă în mod cert deficit de fier. Una dintre cauzele aparţiei deficitului de fier este abandonul timpuriu al alăptării integrale (1 din 2 mame renunţă la alăptarea integrală începând cu vârsta de 3 luni, conform studiului nostru) şi utilizarea timpurie a laptelui de vacă (1 din 2 copii primesc lapte de vacă încă înainte de vârsta de 6 luni, conform studiilor nutriţionale efectuate între 1991 şi 2004). Din acest motiv una dintre concluziile studiului subliniază adoptarea unor măsuri vizând nutriţia adecvată a copiilor şi suplimentarea cu fier a alimentelor destinate acestora."

Prof. Dr. Ioan Gherghina - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu"

"Deja este cunoscută importanţa alimentaţiei naturale la sugari şi continuarea acesteia pentru o perioadă de timp cât mai îndelungată, astfel încât sugarul să beneficieze de protecţia oferită de laptele matern. Cu toate acestea este esenţial să ne asigurăm permanent că fiecare mamă vine în contact cu informaţii asupra avantajelor oferite de alăptare. Atunci când mama nu poate alăpta sau atunci când sugarul are nevoie de suplimentarea alimentaţiei naturale, mama trebuie să cunoască necesitatea utilizării unei formule de lapte adaptate pentru sugari, astfel încât să evităm utilizarea timpurie a laptelui de vacă, mai ales în primul an de viaţă, cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii sugarului, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung."

Prof. Dr. Constantin Ilie - Clinica de Obstetrica si Ginecologie "Bega" Timisoara

“În procesul de dezvoltare al formulelor de lapte Milupa ţinem cont de cerinţele nutriţionale specifice fiecărei etape de dezvoltare a copilului.

Oferind un răspuns la nevoile specifice ale copilului prin intermediul unei nutriţii echilibrate (îngrijire completă), produsele noastre contribuie la reducerea riscului apariţiei deficienţelor şi asigură o dezvoltare sănătoasă.

Toate formulele noastre de lapte se aliniază celor mai recente standarde europene şi beneficiază de susţinerea unor lideri de opinie ai domeniului nutriţiei sugarilor şi copiilor mici din întreaga lume.

Formulele noastre de lapte furnizează toate ingredientele necesare, după cum sunt stipulate în cadrul legal aplicabil, dar nu numai atât. Datorită efortului constant de cercetare şi dezvoltare, Milupa a făcut inovaţii importante, care au contribuit semnificativ la îmbunătăţirea la nivel global a nutriţiei sugarilor şi copiilor mici. De exemplu, îmbogăţirea formulelor de lapte cu acizi graşi specifici pentru dezvoltarea creierului şi a vederii precum şi introducerea prebioticelor oligozaharide, reprezintă amândouă un pas important pas înainte în aducerea fromulelor de lapte mai aproape laptele matern, care este alimentul ideal pentru sugari.

Calitatea ridicată a formulelor noastre de lapte contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului şi susţine dezvoltarea rapidă a organismului copilului în perioada cuprinsă de la naştere până la împlinirea vârstei de 3 ani. Produsele noastre sunt create pentru a asigura cel mai bun start în viaţă şi pun bazele unei vieţi sănătoase pe termen lung.”

Dr. Guenther Boehm - Director Infant Nutrition Research - Danone Baby Nutrition

Prima Pagina | Istoria Milupa | Produsele Milupa | Nutritie Echilibrata | Intreaba Milupa
© Copyright Milupa Romania 2008
Milupa